Blog-ul s-a mutat.
Noua adresă este:
http://mihaipetrov.wordpress.com
sâmbătă, 19 mai 2007
vineri, 18 mai 2007
Axigen în topuri
Unul din lucrurile cu care ne putem mândri în România este ca, din când în când, facem performanţă în diverse domenii. Din ce în ce mai des facem performanţă în domeniul IT. Produse, companii, olimipade etc. Iată că după ce acum 4 ani a vândut tehnologie 100% românească către Microsoft, GeCAD conturează o recidivă a performanţei cu produsul Axigen - singur server email românesc Faptul ca a ajuns la maturitate este dovedit şi de bătălia pe care o dă cu greii din domeniu în cadrul ServerWatch 2007 Product Excellence Awards.
Utilizatorii "fericiţi" ai acestui produs pot să-şi exprime părerea în cadrul sondajului de la http://cp.jupiterweb.com/index.php/3681_default. Serverele de comunicaţii sunt la ultima categorie.
Utilizatorii "fericiţi" ai acestui produs pot să-şi exprime părerea în cadrul sondajului de la http://cp.jupiterweb.com/index.php/3681_default. Serverele de comunicaţii sunt la ultima categorie.
joi, 17 mai 2007
RFID: Identificarea prin unde radio
Se spune ca de la inventia microprocesorului in anii ’70 nu s-a mai intamplat nimic interesant in domeniul IT. Ultimele inventii in domeniu sunt de fapt tehnologii vechi exploatate la maximum si aplicate in domenii noi. Un exemplu este tehnologia RFID, extrem de simpla ca si principiu dar putin folosita la scara globala.
RFID (Radio Frequency Identification) este o tehnologie care permite identificarea automata bazata pe comunicarea (de la distanta, fara fir) intre un receptor si o eticheta RFID. Eticheta poate fi aplicata pe orice obiect – de la cartele de acces pana la baxuri de produse de pe paletii dintr-un Cash&Carry – iar receptorul traduce semnalul reflectat de eticheta intr-un obiect logic, de obicei prin interogarea unei baze de date. Cu alte cuvinte functioneaza ca un cod de bare, insa nu mai este nevoie de scanare ci identificarea se face de la distanta (limitata ce-i drept) prin intermediul undelor radio. Predecesorul acestei tehnologii a fost folosit prima oara in “industria” spionajului in anii ’40. Evident, nu era acelasi lucru cu ce putem vedea astazi, dar este prima referinta la folosirea unor astfel de metode.
RFID se poate implementa in doua variante: activ si pasiv, in functie de tipul etichetei folosite.
Etichetele pasive nu sunt alimentate de o sursa de curent. Etichetele sunt practic un fel de antene radio in miniatura care prin forma lor pot produce prin inductie, folosind undele radio, un curent slab dar suficient pentru a alimenta CMOS-ul inclus in eticheta si a emite un raspuns. Fara sa intram in detalii tehnice, etichetele pasive raspund cu un ID stocat intr-o mini-memorie nevolatila. Avantajul dispozitivelor pasive este ca pot fi foarte mici, pot ajunge sub o jumatate de milimetru patrat si mai subtiri decat o coala de hartie. Adaugind antena ajungem la o eticheta cat un timbru.
Etichetele active includ o sursa de energie (o baterie). Avantajul este ca raza de acoperire, in care o eticheta poate fi identificata, este mult mai mare iar intre identificator si eticheta pot exista medii de transmisie dificile: ziduri, apa (inclusiv oameni si animale, care contin un procent semnificativ de apa), conducte metalice etc. Raza de acoperire poate ajunge la sute de metri, au dimesiunea unei monede de 10 bani si au durata medie de viata de 10 ani (inclusiv bateria). De asemenea etichetele active pot transmite si alte informatii, cum ar fi unii parametrii monitorizati: temperatura, presiune, umiditatea, nivelul de radiatii, tensiunea arteriala (monitorizarea pacientilor) si asa mai departe. Etichetele active pot fi reprogramate si deci realocabile.
Aplicatiile RFID-ului pasiv sunt in primul rand in cadrul supermarketurilor mari si cash-and carry-urilor. Practic toate produsele au o astfel de eticheta iar marcarea la casa se face in mod automat si aproape instantaneu fara a fi nevoie de scoaterea acestora din cos. In felul acesta coada de la casa dispare iar clientul va poposi in dreptul caseritei doar sa plateasca, daca nu sunt deja implementate case automate cu plata prin card. In felul acesta si costurile etichetelor si a mecanismului in sine vor fi recuperate destul de usor, prin eficientizarea procesului de customer checkout. Evident, se poate merge mai departe, la cosurile de cumparaturi inteligente care ne pot sfatui unde este produsul de care avem nevoie, care este valoarea totala a cumparaturilor, produse cu data de expirare apropiata etc. Am participat de curand la o demonstratie tinuta de un mare lant german de magazine unde se prezenta, printre altele, frigiderul inteligent care realizeaza lista de cumparaturi in functie de ce produse sunt deja consumate sau de datele de expirare ale celor existente, transfera lista pe un card de cumparator care este apoi citita de catre caruciorul inteligent si asa mai departe. Evident, cardul era incarcat si cu date despre starea noastra de sanatate si astfel primeam si avertizare cu privire la continutul de colesterol, zahar sau E-uri al produselor din magazin. Putin utopic dar foarte la indemana, si deloc complicat!
Aplicatiile RFID-ului activ includ urmarirea echipamentelor in incinte bine delimitate, urmarirea miscarilor materialelor, monitorizarea pacientilor si asa mai departe.
In Romania, cea mai raspandita tehnica RFID, de fapt un fel de derivat de RFID, este folosita la mai toate magazinele – acele porti care ne verifica daca toate obiectele pe care le avem in sacosa au trecut si pe la casa de marcat.
Un sistem complet RFID este compus din etichete active sau pasive, cititoare de etichete si antene, si un middleware care interpreteaza si proceseaza informatiile traficate. In cazul exemplului cu magazinul inteligent, middleware-ul este softul care identifica produsele in baza de date, actualizeaza stocurile si calculeaza totalul.
Alte aplicatii pentru RFID sunt cardurile de acces in cladiri, abonamentele pentru transportul in comun, colectarea taxelor de autostrada/pod/tunel (exista deja cateva implementari de succes) – avantajul consta in scurtarea timpului de plata sau validare a tichetului/abonamentului, urmarirea materialelor in procesele de productie, urmarirea si inventarierea paletilor, identificarea si urmarirea animalelor si asa mai departe. In Statele Unite, Marea Britanie si in cateva alte tarii sunt incluse etichete RFID active in pasapoarte, continand aceleasi informatii care sunt tiparite in pasaport, coperta pasaportului protejand chipu-l impotriva citirii neautorizate cand acesta este inchis. Si exemplele pot continua.
Iata un exemplu de tehnologie care nu este nici foarte noua, nici revolutionara, dar care poate fi foarte folositoare in diverse domenii. Eu personal astept cu interes ziua in care nu voi mai sta la coada la casa de la supermarket mai mult de 20 de secunde, sau voi trece fara sa opresc si sa astept restul la punctul de taxare la pod, asa cum se intampla in din ce in ce mai multe locuri din UE (in care si Romania…)
RFID (Radio Frequency Identification) este o tehnologie care permite identificarea automata bazata pe comunicarea (de la distanta, fara fir) intre un receptor si o eticheta RFID. Eticheta poate fi aplicata pe orice obiect – de la cartele de acces pana la baxuri de produse de pe paletii dintr-un Cash&Carry – iar receptorul traduce semnalul reflectat de eticheta intr-un obiect logic, de obicei prin interogarea unei baze de date. Cu alte cuvinte functioneaza ca un cod de bare, insa nu mai este nevoie de scanare ci identificarea se face de la distanta (limitata ce-i drept) prin intermediul undelor radio. Predecesorul acestei tehnologii a fost folosit prima oara in “industria” spionajului in anii ’40. Evident, nu era acelasi lucru cu ce putem vedea astazi, dar este prima referinta la folosirea unor astfel de metode.
RFID se poate implementa in doua variante: activ si pasiv, in functie de tipul etichetei folosite.
Etichetele pasive nu sunt alimentate de o sursa de curent. Etichetele sunt practic un fel de antene radio in miniatura care prin forma lor pot produce prin inductie, folosind undele radio, un curent slab dar suficient pentru a alimenta CMOS-ul inclus in eticheta si a emite un raspuns. Fara sa intram in detalii tehnice, etichetele pasive raspund cu un ID stocat intr-o mini-memorie nevolatila. Avantajul dispozitivelor pasive este ca pot fi foarte mici, pot ajunge sub o jumatate de milimetru patrat si mai subtiri decat o coala de hartie. Adaugind antena ajungem la o eticheta cat un timbru.
Etichetele active includ o sursa de energie (o baterie). Avantajul este ca raza de acoperire, in care o eticheta poate fi identificata, este mult mai mare iar intre identificator si eticheta pot exista medii de transmisie dificile: ziduri, apa (inclusiv oameni si animale, care contin un procent semnificativ de apa), conducte metalice etc. Raza de acoperire poate ajunge la sute de metri, au dimesiunea unei monede de 10 bani si au durata medie de viata de 10 ani (inclusiv bateria). De asemenea etichetele active pot transmite si alte informatii, cum ar fi unii parametrii monitorizati: temperatura, presiune, umiditatea, nivelul de radiatii, tensiunea arteriala (monitorizarea pacientilor) si asa mai departe. Etichetele active pot fi reprogramate si deci realocabile.
Aplicatiile RFID-ului pasiv sunt in primul rand in cadrul supermarketurilor mari si cash-and carry-urilor. Practic toate produsele au o astfel de eticheta iar marcarea la casa se face in mod automat si aproape instantaneu fara a fi nevoie de scoaterea acestora din cos. In felul acesta coada de la casa dispare iar clientul va poposi in dreptul caseritei doar sa plateasca, daca nu sunt deja implementate case automate cu plata prin card. In felul acesta si costurile etichetelor si a mecanismului in sine vor fi recuperate destul de usor, prin eficientizarea procesului de customer checkout. Evident, se poate merge mai departe, la cosurile de cumparaturi inteligente care ne pot sfatui unde este produsul de care avem nevoie, care este valoarea totala a cumparaturilor, produse cu data de expirare apropiata etc. Am participat de curand la o demonstratie tinuta de un mare lant german de magazine unde se prezenta, printre altele, frigiderul inteligent care realizeaza lista de cumparaturi in functie de ce produse sunt deja consumate sau de datele de expirare ale celor existente, transfera lista pe un card de cumparator care este apoi citita de catre caruciorul inteligent si asa mai departe. Evident, cardul era incarcat si cu date despre starea noastra de sanatate si astfel primeam si avertizare cu privire la continutul de colesterol, zahar sau E-uri al produselor din magazin. Putin utopic dar foarte la indemana, si deloc complicat!
Aplicatiile RFID-ului activ includ urmarirea echipamentelor in incinte bine delimitate, urmarirea miscarilor materialelor, monitorizarea pacientilor si asa mai departe.
In Romania, cea mai raspandita tehnica RFID, de fapt un fel de derivat de RFID, este folosita la mai toate magazinele – acele porti care ne verifica daca toate obiectele pe care le avem in sacosa au trecut si pe la casa de marcat.
Un sistem complet RFID este compus din etichete active sau pasive, cititoare de etichete si antene, si un middleware care interpreteaza si proceseaza informatiile traficate. In cazul exemplului cu magazinul inteligent, middleware-ul este softul care identifica produsele in baza de date, actualizeaza stocurile si calculeaza totalul.
Alte aplicatii pentru RFID sunt cardurile de acces in cladiri, abonamentele pentru transportul in comun, colectarea taxelor de autostrada/pod/tunel (exista deja cateva implementari de succes) – avantajul consta in scurtarea timpului de plata sau validare a tichetului/abonamentului, urmarirea materialelor in procesele de productie, urmarirea si inventarierea paletilor, identificarea si urmarirea animalelor si asa mai departe. In Statele Unite, Marea Britanie si in cateva alte tarii sunt incluse etichete RFID active in pasapoarte, continand aceleasi informatii care sunt tiparite in pasaport, coperta pasaportului protejand chipu-l impotriva citirii neautorizate cand acesta este inchis. Si exemplele pot continua.
Iata un exemplu de tehnologie care nu este nici foarte noua, nici revolutionara, dar care poate fi foarte folositoare in diverse domenii. Eu personal astept cu interes ziua in care nu voi mai sta la coada la casa de la supermarket mai mult de 20 de secunde, sau voi trece fara sa opresc si sa astept restul la punctul de taxare la pod, asa cum se intampla in din ce in ce mai multe locuri din UE (in care si Romania…)
Tastatura si mortarul
Principiile de etica profesionala, principiile de buna practica aplicate in timpul exercitarii unei meserii inseamna profesionalism. In majoritate a meseriilor exista un cod etic scris, iar in celelate exista unul folcloric, insa exista.
Am fost nefericitul beneficiar al unei lucrari lucrari de renovare a locuintei, de dimensiuni relativ reduse. Cine a trecut prin astfel de evenimente intelege ce inseamna “nefericit”. Nu am inteles niciodata de ce zidarul care trebuie sa inceapa lucrul la ora 8:00 apare la 11:30, de ce zidul care iese stramb nu ar fi putut nicicum sa iasa drept, de ce spre sfarsitul lucrarilor se angajeaza fata de alti clienti lasandu-l balta pe cel la care lucreaza, de ce pretul negociat initial se mareste spre final etc. Si astea sunt aspectele “light” ale problemei. Lucrurile se complica cand toti banii de la o plata partiala sunt metabolizati in organism sub forma de metanol provenit de la fluidele ingerate cu o noapte inainte. Din pacate asta se intampla si cu muncitorii angajati ai unor firme de decoratiuni interioare, ca si ei tot oameni sunt. Probabil ca asa spune codul etic nescris al ghildei zidarilor, faiantarilor, vopsitorilor si a celorlalte meserii generatoare de praf.
Ce legatura exista intre mortar si IT? In IT se construieste de la zero, se remodeleaza, se repara, se imbunatateste. La fel ca in constructii. Vine IT-istul, asculta absent ce doresti sa faci, nu intelege chiar tot, face ce stie cu 60% mai multe materiale si cel putin 40% mai mult timp, lasa lucrarea aproape functionala si multa mizerie in urma. Apoi te mai costa ceva bani si timp sa faci, eventual cu alt specialist, ce vroiai de fapt, sa repari greselile primului si sa faci si curatenie. Exact ca la zidari.
Dupa cativa ani m-am convins ca in codul etic al zidarilor scrie “ia banii, spoieste de mantuiala si apoi nu mai raspunde la telefon” dar de cand lucrez in IT nu am auzit de un cod similar si aici.
In IT lucrurile se simplifica. Toate programele, sistemele de operare, aplcatiile de larg consum sunt extrem de simplu de instalat, configurat si folosit. Un click aici, un wizard acolo si gata. Ca sa instalez un Windows nu mai am nevoie de specialist. Ca sa fac un site web la fel (desi ma incapatanez in continuare sa lucrez cu specialisti in acest domeniu, sper sa nu aibe cunostinte in domeniul constructiilor !!). Evident, pentru lucrari mai complexe avem nevoie de un specialist. Exact ca in constructii. O casa nu pot s-o fac de la zero singur.
In constructii insa mai am de invatat. Problema e ca aici lucrurile nu se simplifica in acelasi ritm cu IT-ul. Dar sunt nevoit sa o fac deoarece sunt satul de profesionalismul si codul etic al zidarului. De maine ma apuc sa invat sa gletuiesc si sa spoiesc. Si scap de mesteri.
Discutam curand cu un amic pe marginea scaderii cererii de servicii profesionale in forma lor clasica (instalari de sisteme de operare de exemplu). Nu cumva din cauza ca oamenilor le e frica de zidari? De exemplu, activitatea de crearea de situri web de dimensiuni reduse a fost in mare parte acaparata de «zonele industriale» Regie si Grozavesti, datorita pretului mult redus. Odata cu pretul redus, a venit si o responsabilitate si un profesionalism redus. Si daca pot sa-mi fac o pagina web cu un editor de text, de ce sa mai chem zidarul? Simplu nu?
Astept de cam o saptamana un semn de la un furnizor de IT de unde m-am aratat interesat sa achizitionez un serviciu. Nu tu mail, nu tu telefon, ba chiar nu raspunde la telefon si nici nu intoarce apelul. Imi aduce aminte de o replica pe care am primit-o: “Ma duc sa mai iau un sac de ciment” si s-a intors dupa o saptamana (evident lucrarea era terminata).
Oare serviciile profesionale din IT au inceput sa se transforme in zidarie? Acel serviciu de care are toata lumea nevoie dar se fereste ca de argint viu? Multi oameni cu o pregatire profesionala precara si care nu inteleg care sunt nevoile si asteptarile clientului? Poate ca da, poate ca nu, dar este rolul nostru, atat in calitate de clienti cat si in calitate de furnizori, sa respectam unele principii solide etice si de profesionalism, altfel avem cu totii de pierdut.
Ce ar fi ca in loc de notebook sa plimb in geanta o drişcă si un şpaclu? In fine, lasand gluma la o parte, sper ca acest cod etic nescris al zidarilor sa nu fie adoptat si de catre medici, profesori, politisti etc. Asta daca nu s-a intamplat deja.
PS: Evident am intalnit si zidari profesionisti, de obicei cei care lucreaza cu firme serioase de amenajari. Multa vreme am avut reticienta de a apela la firme de specialitate, gandindu-ma ca un mester “particular” face acelasi lucru mai ieftin. Si cunosc putina lume care nu are aceasta prejudecata. Este evident ca factura primita de la o firma de specialitate este putin mai mare decat estimarea unui mester (care in final poate sa se si dubleze mai ales daca se intampla sa ne lase balta sau sa faca peretii strambi) dar credeti-ma, ca in final iese mai bine, mai ieftin si cu mai putin stress. La fel ca in IT.
Am fost nefericitul beneficiar al unei lucrari lucrari de renovare a locuintei, de dimensiuni relativ reduse. Cine a trecut prin astfel de evenimente intelege ce inseamna “nefericit”. Nu am inteles niciodata de ce zidarul care trebuie sa inceapa lucrul la ora 8:00 apare la 11:30, de ce zidul care iese stramb nu ar fi putut nicicum sa iasa drept, de ce spre sfarsitul lucrarilor se angajeaza fata de alti clienti lasandu-l balta pe cel la care lucreaza, de ce pretul negociat initial se mareste spre final etc. Si astea sunt aspectele “light” ale problemei. Lucrurile se complica cand toti banii de la o plata partiala sunt metabolizati in organism sub forma de metanol provenit de la fluidele ingerate cu o noapte inainte. Din pacate asta se intampla si cu muncitorii angajati ai unor firme de decoratiuni interioare, ca si ei tot oameni sunt. Probabil ca asa spune codul etic nescris al ghildei zidarilor, faiantarilor, vopsitorilor si a celorlalte meserii generatoare de praf.
Ce legatura exista intre mortar si IT? In IT se construieste de la zero, se remodeleaza, se repara, se imbunatateste. La fel ca in constructii. Vine IT-istul, asculta absent ce doresti sa faci, nu intelege chiar tot, face ce stie cu 60% mai multe materiale si cel putin 40% mai mult timp, lasa lucrarea aproape functionala si multa mizerie in urma. Apoi te mai costa ceva bani si timp sa faci, eventual cu alt specialist, ce vroiai de fapt, sa repari greselile primului si sa faci si curatenie. Exact ca la zidari.
Dupa cativa ani m-am convins ca in codul etic al zidarilor scrie “ia banii, spoieste de mantuiala si apoi nu mai raspunde la telefon” dar de cand lucrez in IT nu am auzit de un cod similar si aici.
In IT lucrurile se simplifica. Toate programele, sistemele de operare, aplcatiile de larg consum sunt extrem de simplu de instalat, configurat si folosit. Un click aici, un wizard acolo si gata. Ca sa instalez un Windows nu mai am nevoie de specialist. Ca sa fac un site web la fel (desi ma incapatanez in continuare sa lucrez cu specialisti in acest domeniu, sper sa nu aibe cunostinte in domeniul constructiilor !!). Evident, pentru lucrari mai complexe avem nevoie de un specialist. Exact ca in constructii. O casa nu pot s-o fac de la zero singur.
In constructii insa mai am de invatat. Problema e ca aici lucrurile nu se simplifica in acelasi ritm cu IT-ul. Dar sunt nevoit sa o fac deoarece sunt satul de profesionalismul si codul etic al zidarului. De maine ma apuc sa invat sa gletuiesc si sa spoiesc. Si scap de mesteri.
Discutam curand cu un amic pe marginea scaderii cererii de servicii profesionale in forma lor clasica (instalari de sisteme de operare de exemplu). Nu cumva din cauza ca oamenilor le e frica de zidari? De exemplu, activitatea de crearea de situri web de dimensiuni reduse a fost in mare parte acaparata de «zonele industriale» Regie si Grozavesti, datorita pretului mult redus. Odata cu pretul redus, a venit si o responsabilitate si un profesionalism redus. Si daca pot sa-mi fac o pagina web cu un editor de text, de ce sa mai chem zidarul? Simplu nu?
Astept de cam o saptamana un semn de la un furnizor de IT de unde m-am aratat interesat sa achizitionez un serviciu. Nu tu mail, nu tu telefon, ba chiar nu raspunde la telefon si nici nu intoarce apelul. Imi aduce aminte de o replica pe care am primit-o: “Ma duc sa mai iau un sac de ciment” si s-a intors dupa o saptamana (evident lucrarea era terminata).
Oare serviciile profesionale din IT au inceput sa se transforme in zidarie? Acel serviciu de care are toata lumea nevoie dar se fereste ca de argint viu? Multi oameni cu o pregatire profesionala precara si care nu inteleg care sunt nevoile si asteptarile clientului? Poate ca da, poate ca nu, dar este rolul nostru, atat in calitate de clienti cat si in calitate de furnizori, sa respectam unele principii solide etice si de profesionalism, altfel avem cu totii de pierdut.
Ce ar fi ca in loc de notebook sa plimb in geanta o drişcă si un şpaclu? In fine, lasand gluma la o parte, sper ca acest cod etic nescris al zidarilor sa nu fie adoptat si de catre medici, profesori, politisti etc. Asta daca nu s-a intamplat deja.
PS: Evident am intalnit si zidari profesionisti, de obicei cei care lucreaza cu firme serioase de amenajari. Multa vreme am avut reticienta de a apela la firme de specialitate, gandindu-ma ca un mester “particular” face acelasi lucru mai ieftin. Si cunosc putina lume care nu are aceasta prejudecata. Este evident ca factura primita de la o firma de specialitate este putin mai mare decat estimarea unui mester (care in final poate sa se si dubleze mai ales daca se intampla sa ne lase balta sau sa faca peretii strambi) dar credeti-ma, ca in final iese mai bine, mai ieftin si cu mai putin stress. La fel ca in IT.
P2P: De ce nu ne putem impotrivi inevitabilului
Traim intr-o tara guvernata de proverbul suntem prea saraci pentru a cumpara lucruri ieftine, o tara in care cheltuiala medie pentru bunuri IT este de 37 euro pe cap de locuitor, intr-o tara in care o buna parte a bugetului familiei este alocat abonamentului internet; sunt multe contraste, dar ce ne uneste pe toti in cuget si simtiri este ca toti avem un calculator sa punem pe masa si o “teava” internet. Si ce daca? La fel au si peste un miliard de oameni in toata lumea, numai ca, in lumea civilizata, gradul de penetrare este mult peste 23% al nostru.
Sa revenim. Avand un calculator pe masa sunt cam doua lucruri esentiale (as vrea sa zic inteligente) de facut: sa ne jucam sau sa stam de vorba cu vecinul de scara pe net. Cei mai avansati in cunostintele IT – discutia a ramas la nivelul mediei – vor trage niste muzica de la vecinul de la scara 3, eventual un videochat si de ce nu niste stiri la moda de pe net. La acest capitol stam bine fata de restul lumii, unde se observa o tendinta crescatoare in numarul de utilizatori ai serviciilor de tip P2P – Peer to Peer. Si va mai creste – se preconizeaza o crestere de aproape 2,5 ori a pietei de continut P2P la nivel mondial.
Daca acum cativa aveam tendinta sa ignoram acest segment, inevitabilul s-a produs, ne aflam in fata unui fenomen care acapareaza din ce in ce mai multi utilizatori, care la randul lor au nevoie de content P2P din ce in ce mai bogat, care va atrage si mai multi utilizatori si acest bulgare se va mai invarti ceva vreme. Sa nu mai vorbim de potentialul imens pe care il au aceste tehnologii in ceea ce priveste transmisiile voce, grid computing cu costuri scazute etc.
Este limpede ca troienii, viermii si alte “rautati” pot circula relativ nestingherite prin aceste retele si cum tot omul cu scaun la cap are deja un antivirus trecem repede de acest capitol.
Un risc semnificativ, dupa parerea mea, este riscul reputational la care se expune o companie din a carei retea este posibila accesarea resurselor online de unde se poate, de exemplu, descarca software pirat. Si aici fatetele monedei sunt doua: in primul rand un angajat poate downloada software pirat, eventual si folosi, ceea ce este nu numai ilegal dar ar pune compania intr-o lumina extrem de proasta. In al doilea rand, majoritatea sistemelor iti permit sa downloadezi numai daca partajezi o anumita cantitate de informatii de pe harddiskul tau. Si din acest motiv, si prin aceste sisteme, poti downloada fisiere de backup, date contabile etc. Si daca reputational nu suntem afectati ca toate informatiile noastre (cum am spus, fisiere backup) sunt pe net, atunci macar sa ne punem intrebarea cate date sunt confidentiale.
Inca de la inceputurile P2P-urilor, s-a pus problema asigurarii annonimitatii, in sensul de a proteja informatiile cu caracter privat. Si in unele cazuri s-a reusit atat de bine, incat nu intotdeauna se stie cine este la celalalt capat al firului. Asa ca mare atentie ce discutam, pentru ca de multe ori nu discutam cu cine credem. Situatia devine si mai grava atunci cand avem de-a face cu utilizatori-copii, ca sa nu zic minori. Acestia cad de multe ori in plasele interlocutorilor, rezultatul fiind de multe ori diverse tipuri de abuzuri. Copiii reprezinta un caz special si din acest motiv trebuie sa luam unele masuri care sa controleze cat de cat accesul acestora la P2P. Sa fim bine intelesi, sa controleze pentru a-i proteja, nu sa se restrictioneze (desi unii ar spune ca ar fi mai bine).
In concluzie: P2P-ul este un fenomen, o moda, o piatra care se va tot invarti la vale. Decat sa ne impotrivim fenomenului si sa-l ignoram, mai bine ne gandim cum putem convietui in siguranta.
Sa revenim. Avand un calculator pe masa sunt cam doua lucruri esentiale (as vrea sa zic inteligente) de facut: sa ne jucam sau sa stam de vorba cu vecinul de scara pe net. Cei mai avansati in cunostintele IT – discutia a ramas la nivelul mediei – vor trage niste muzica de la vecinul de la scara 3, eventual un videochat si de ce nu niste stiri la moda de pe net. La acest capitol stam bine fata de restul lumii, unde se observa o tendinta crescatoare in numarul de utilizatori ai serviciilor de tip P2P – Peer to Peer. Si va mai creste – se preconizeaza o crestere de aproape 2,5 ori a pietei de continut P2P la nivel mondial.
Daca acum cativa aveam tendinta sa ignoram acest segment, inevitabilul s-a produs, ne aflam in fata unui fenomen care acapareaza din ce in ce mai multi utilizatori, care la randul lor au nevoie de content P2P din ce in ce mai bogat, care va atrage si mai multi utilizatori si acest bulgare se va mai invarti ceva vreme. Sa nu mai vorbim de potentialul imens pe care il au aceste tehnologii in ceea ce priveste transmisiile voce, grid computing cu costuri scazute etc.
Este limpede ca troienii, viermii si alte “rautati” pot circula relativ nestingherite prin aceste retele si cum tot omul cu scaun la cap are deja un antivirus trecem repede de acest capitol.
Un risc semnificativ, dupa parerea mea, este riscul reputational la care se expune o companie din a carei retea este posibila accesarea resurselor online de unde se poate, de exemplu, descarca software pirat. Si aici fatetele monedei sunt doua: in primul rand un angajat poate downloada software pirat, eventual si folosi, ceea ce este nu numai ilegal dar ar pune compania intr-o lumina extrem de proasta. In al doilea rand, majoritatea sistemelor iti permit sa downloadezi numai daca partajezi o anumita cantitate de informatii de pe harddiskul tau. Si din acest motiv, si prin aceste sisteme, poti downloada fisiere de backup, date contabile etc. Si daca reputational nu suntem afectati ca toate informatiile noastre (cum am spus, fisiere backup) sunt pe net, atunci macar sa ne punem intrebarea cate date sunt confidentiale.
Inca de la inceputurile P2P-urilor, s-a pus problema asigurarii annonimitatii, in sensul de a proteja informatiile cu caracter privat. Si in unele cazuri s-a reusit atat de bine, incat nu intotdeauna se stie cine este la celalalt capat al firului. Asa ca mare atentie ce discutam, pentru ca de multe ori nu discutam cu cine credem. Situatia devine si mai grava atunci cand avem de-a face cu utilizatori-copii, ca sa nu zic minori. Acestia cad de multe ori in plasele interlocutorilor, rezultatul fiind de multe ori diverse tipuri de abuzuri. Copiii reprezinta un caz special si din acest motiv trebuie sa luam unele masuri care sa controleze cat de cat accesul acestora la P2P. Sa fim bine intelesi, sa controleze pentru a-i proteja, nu sa se restrictioneze (desi unii ar spune ca ar fi mai bine).
In concluzie: P2P-ul este un fenomen, o moda, o piatra care se va tot invarti la vale. Decat sa ne impotrivim fenomenului si sa-l ignoram, mai bine ne gandim cum putem convietui in siguranta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
